Din bumbac sau mătase, áo dài, veşmintele tradiționale vietnameze topesc laolaltă influențele orientale și occidentale.
Rochie sau pantaloni? Dilema matinală a unei femei din Occident, pusă în situaţia de a alege ţinuta zilei de pe rafturile şifonierului... Pentru o reprezentantă a sexului frumos din Orient însă soluția ar putea fi și-și, nu sau-sau. Asiaticele știu de secole că asocierea rochiei cu pantalonii te poate face să arăți extrem de atrăgătoare fără a dezgoli nici măcar un centimetru de piele. Áo dài, îmbrăcămintea tradițională vitnameză, este un exemplu în acest sens.
Una dintre enciclopediile de modă coordonate de Valerie Steele definește literal áo dàica fiind o cămașă lungă, în fapt, o tunică strânsă sau nu pe corp, alcătuită din două bucăți, una în față și alta în spate, cusute împreună și despicate în lateral până mai sus de coapse pentru a permite mobilitatea corpului, guler mandarin tăiat în diagonală și mărginit de nasturi, cu mâneci raglan.
Dar până la aceste veșminte, care în epoca modernă au fost combinate și modificate sub presiunea gustului occidental, nu a fost o cale tocmai lină şi directă. Secole de-a rândul, țăranii vietnamezi s-au înveșmântat cu adevărate halate din pânză de lungime medie, strânse în talie cu ajutorul cordoanelor din același material. Purtau aceste veșminte pe deasupra unor cămăși tot de pânză, iar de soarele verii se fereau cu ajutorul unor pălării din pai de orez.
În nordul Vietnamului de astăzi, femeile purtau, pe vremuri, o variantă de áo dàidespre care unii istorici cred că este cea mai veche. În această variantă, tunica era alcătuită din trei sau patru fâșii de material, cele din spate fiind, cel mai adesea, cusute împreună, iar cele din față tăiate în față și pe lateral. Pe sub această tunică, femeile purtau fuste lungi, puse peste un alt strat de lenjerie de corp. Alţi istorici consideră însă că este greu de spus care variantă a fost cea dintâi, mai ales că, spun ei, dovezile scrise despre áo dàinu sunt foarte vechi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu