marți, 11 decembrie 2018

Costumul popular, Romania

Costumul popular reprezintă portul tradițional sau îmbrăcămintea specifică unei regiuni sau țări. În România, acesta reprezintă cămășile și pantalonii și rochiile de in decorate cu motive tradiționale, broderie cu mai multe culori în modele geometrice.Portul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, pe baza lui realizându-se numeroase cercetări: geneza istorică şi etapele principale de evoluţie, formele contemporane şi aria de răspândire, originalitatea sa în raport cu portul altor popoare, contribuţia lui în procesul de geneză al unui popor.
În îndelungatul proces de evoluţie al costumului popular s-au înregistrat progrese mai mult în înfrumuseţarea pieselor de bază, decât în perfecţionarea sau îmbunătăţirea croielii. Piesa de bază a fost cămaşa, purtată atât de bărbaţi, cât şi de femei. Costumul bărbătesc avea o piesă specifică, şi anume iţarii, iar cel femeiesc fota sau catrinţa.Dintre hainele pentru sezonul rece este sarica, dar şi pieptarul, confecţionat din piele de animal sau
                           https://www.edusoft.ro/portul-popular/                              
căciula, moştenită de la daci.
În evoluţia portului popular se evidenţiază trei etape.În prima etapă portul românesc s-a individualizat în raport cu cel al popoarelor vecine şi s-a diferenţiat în funcţie de zonă. Cromatica s-a diferenţiat local pe categorii de vârstă şi zonal prin preferinţele pentru anumite tehnici, motive, etc.

Cea de a doua etapă a fost influenţată de zona orăşenească.Materialele industriale au înlocuit textilele casnice. Piesele de influenţă orăşenească au apărut ca protectoare ale celor tradiţionale (bluza peste cămaşă, năframa în locul maramei albe, etc ) Curând, piesele tradiţionale au fost înlocuite în portul zilnic, şi mai apoi în portul de sărbătoare. Declinul portului traditional s-a accentuat în mai multe zone odată cu dezvoltarea economiei de schimb şi a legăturilor cu oraşele. La părăsirea portului traditional românesc a contribuit şi ţărănimea înstărită , care în lupta pentru avere şi din dorinţa de evidenţiere a adoptat costumul orăşenesc.
În cea de a treia etapă, contemporană, costumul popular nu se mai foloseşte în mod regulat sau la treburile agricole. Portul se mai foloseşte local pentru valorificarea tradiţiilor artistice sau la evenimente şi sărbători, în regiuni ale ţării unde se mai păstreză datinile şi obiceiurile străvechi.
Grija omului pentru înfăţişare şi atenţia acordată aparenţelor a constituit dintotdeauna un element definitoriu pentru umanitate. Cu toate că moda se schimbă de la an la an şi omul cade pradă adesea tentaţiei de a i se plia, vestimentaţia este transformată pentru a purta mesaje sociale, morale, estetice, de ierarhie socială.
Veşmântul apare menţionat încă din mitul originii,secvenţa expulzării Evei şi a lui Adam din grădina Edenului. Haina are aici două înţelesuri: poate fii considerată un dar divin, dar de asemenea simbolizează decăderea finite umane.Frunza de smochin reprezintă în acelaţi timp conştientizarea goliciunii, dar şi recunoaşterea păcatului.
De-a lungul timpului, veşmântul primeşte semnificaţie socială, devenind o modalitate de a cunoaşte rangul şi ierarhia. Podoabele, materialele, culorile, croiala, devin elemente ale costumului prin care societatea interpretează apartenenţa purtătorului. De asemenea, haina transmite emoţii şi semtimente. De exemplu, albe sau negre, hainele de doliu transmit durerea rudelor, iar în anumite comunităţi reprezintă un mod de a-i proteja pe cei vii de spiritele morţilor.
Desluşirea mesajului social al costumului popular implică o atentă citire a tuturor semnelor existente (forme, culori, accesorii, etc). Costumul popular comunică şi date de ordin naţional, fiecare popor arborandu-şi portul tradiţional ca şi drapelul, ambele având aceeaşi valoare simbolică.
Ca element utilitar, costumul se raportează la condiţiile geografice şi de climă, la ocupaţii şi meşteşuguri.Ca element de podoabă, el este legat de cele mai importante ceremonii din viaţa purtătorului.
Costumul popular are ca piesă de bază cămaşa lungă, de culoare albă. Cu o evidentă influenţă bizantină, costumul popular nu poate fi imaginat cu cămaşă cu mâneci scurte.Pentru mult timp, lungimea cămăşii a fost impusă de moravuri şi s-a menţinut ca simbol al dependenţei sexului feminin. De la naştere şi până la moarte, cămaşa îl însoţeşte pe ţăran la muncile câmpului şi la sărbători. Ea îndeplinşte, de asemenea, rolul de marcă socială, în cadrul societătii rurale.Există o cămaşă a duminicilor, a sărbătorilor de peste an, a Paştelui şi Crăciunului, cămaşa fecioarei şi a văduvei, a nunţilor, a naşterii şi a botezului, a datinilor şi obiceiurilor, cămaşa morţii.Pentru ţăranul român, naşterea, nunta şi înmormântarea erau evenimentele cele mai importante, fiind tratate în conformitate cu indicaţiile şi interdicţiile moştenite prin tradiţie.
În cazul unei logodne, dacă fata accepta, era obligată sa ţeasă şi să brodeze cămaşa de mire şi năframa. Cămaşa de mire urma ca mai târziu să fie folosită ca prima cămaşă a pruncului sau cămaşa de înmormântare a soţului. Năframa era legătura celor doi tineri în faţa lui Dumnezeu, prin participarea ei la ceremonia nunţii, ca semn al fertilităţii (fiind purtată de mire la încingătoare), dar şi al unirii celor doi pe lumea cealaltă, aceasta pe parcursul vieţii stând la icoana din casa, iar la moartea soţilor împărţindu-se în jumătate pentru fiecare. Trebuie menţionată şi cămaşa de soacră, lucrată de mireasă, ca dovadă a îndemânării şi talentului acesteia.
În unele zone etnografice, îmbrăcarea anumitor piese de portde către mireasă , în ziua nunţii, era obligatorie. În Teleorman, miresele purtau ca piesă obligatorie cojocul cu creţ sau cu clini, cu sau fără mâneci, lung până sub genunchi, decorat cu motive vegetale, realizate cu ihră albă si verde. În sudul ţării, miresele înstărite purtau pe cap un fes de pâslă cu ciucure negru. În Mehedinţi, era obligatoriu ca mireasa şi naşa să poarte vâlnicul roşu, cu care se şi înmormântau.
Cămaşa mamei era brodată cu semnul crucii, iar în timpul naşterii, în tivul cămăşii erau cusute talismane- usturoi sau busuioc. Cămaşa lăuzei trebuia brodată cu cruci roşii în dreptul sânilor pentru a proteja simbolic laptele. Scutecele şi cămaşa pruncului erau croite din cămaşa de mire a tatălui, pentru a-l proteja de duhurile rele cu forţa tatălui.
Înmormântarea a fost însoţită dintotdeauna de o serie de practici şi credinţe. În acest context apare şi piesa vestimentară, cămaşa mortului.Croită ca un sac, cămaşa era prevăzută cu patru orificii sub formă de cruce, cu care era îmbrăcat defunctul pentru a nu se transforma în strigoi.
Sărbătorile de peste an impun o serie de semne şi simboluri, care implică vestimentaţia. De exemplu, cămaşa de Drăgaică, purtată în cadrul unui rit agrar numit „Sânzienele”, era cea mai frumoasă dintre cămăşile de zestre, ale celei mai mândre şi mai harnice fete, aleasă Drăgaica. „Junii Braşovului”, obicei specific zonei, readuce în prim plan costumul unei vechi organizaţii militar-populare. La cămaşa de june, purtată de vătaf, lucrau 4 femei timp de 4 luni pentru ca produsul finit să fie acoperit cu 40.000 de paiete şi mărgele, cămaşa cântărind în final aproape 10kg.
Costumul popular marchează însă şi caracterele biologice ale individului. Diferenţa de sex este marcată mai ales de piesa de bază a costumului- cămaşa, încreţită la gât pentru femei şi dreaptă pentru bărbaţi. Dar, în funcţie de anotimp, atât femeile, cât şi bărbaţii, poartă peste cămaşi pieptare, cojoace şi haine mari de blană.
Fiecare grup social sau nivel de vârstă îşi are codul său de simboluri.Aceste atribute vestimentare se subliniază prin găteala capului, decorul şi cromatica pieselor de port. Diferenţele de vârstă şi stare civică erau marcate în primul rând prin pieptănătura şi acoperământul capului. Fata care ieşea la horă pentru prima dată îşi împodobea părul cu ciucuri multicolori, cununiţe din flori artificiale sau naturale, mărgele, agrafe din os cu pietre colorate. În zona Tării Zarandului, fetele ajunse la vârsta căsătoriei îşi puneau brâul. Bogăţia ornamentală şi cromatica se amplifică odată cu vârsta, culminând cu portul mirilor şi ajungând la un colorit sobru la bătrâni.
Un alt aspect care făcea diferenţa este cel legat de ocupaţia purtătorului.Plugarul la câmp se îmbrăca cu haine comode şi sumare, iar ciobanul cu şubele miţoase, ferindu-l de intemperii. Cămaşa bărbătească cu barburi sau cămaşa mocănească este un element de port păstoresc. Există cămăşile păcurăreşti ale păstorilor din nordul Transilvaniei, înmuiate în zer, pentru ca ţesătura să devină impermeabilă.
În timp, vestimentaţia a devenit un simbol al superiorităţii economice. Din dorinţa de a se individualiza de categoria oamenilor săraci, locuitorii avuţi ai satelor au modificat morfologia câmpurilor decorative şi vor introduce piese de la oraş, făcând din haine un mod de afirmare a poziţiei lor sociale şi economice.
În Gorj se găseşte o variantă specială a costumului bărbătesc schileresc. Lansat în sec. XIX , acest tip de costum s-a dezvoltat pe vechiul port tradiţional, căruia i s-au adăugat înflorituri cu găitane şi aplicaţii de stofă colorată. În zona minieră a Abrudului , femeile înstărite purtau în zilele de sărbătoare câte 2 pieptare: unul scurt, strâns pe talie, altul lung, cu clini laterali, realizaţi cu fir de aur. Remarcabile sunt cămăşoaiele olteneşti , purtate numai de femeile bătrâne sau cămăşile brodate cu mărgele şi paiete, lucrate de femeile din sat pentru învăţătoare, preoteasă sau nevasta primarului, devenind astfel mărci sociale.
Costumele din Argeş, costume de la curte se remarcă prin abundenţa firului metalic şi paietelor, prezente pe toate componenetele sale. Costumul de femeie din Muscel, care între anii 1890-1910 pătrunde şi la oraş, în cercurile de intelectuali şi chiar la Curtea Regală. Regina Elisabeta, în 1885, sugera ca la balul curţii toate doamnele să se îmbrace în port popular. În acest fel, Casa Regală lansa o adevărată modă, prin intermediul căreia erau îmbinate elemente de port popular cu piese occidentale. Moda purtării costumelor populare ia amploare mai ales în contextul unirii Principatelor, fiind o formă de manifestare a sentimentelor naţionale.
În spaţiul mioritic costumul popular românesc îşi găseşte rădăcinile în portul strămoşilor noştri traci, geţi şi daci fiind supus unei continue evoluţii, dar şi-a păstrat nealterate caracteristicile esenţiale: unitatea şi continuitatea sa.Portul popular reprezintă o recapitulare simbolică a întregii mitologii şi cosmogonii de început.Tainele meşteşugului de a confecţiona îmbrăcămintea – nu se învăţau din cărţi – ci de la femeile satului. Se transmiteau din generaţie în generaţie – de la mamă la fiică. Fetele nu se măritau până nu ştiau să toarcă şi să ţeasă.
În timpul lucrului, femeile spuneau o rugăciune ortodoxă pentru comunicare cu divinitatea: „Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu! Si mă mântuieşte, Mântuitorul meu”. Aşadar – costumul popular era taina sufletului femeii – slavă a întregii familii.

Costumului popular din Uzbekistan

In general, costumul traditional al femeilor se compune dintr-o tunica lunga, larga, multicolora, purtata peste o pereche de pantaloni la fel de multicolori si foarte lejeri. Costumului popular din Uzbekistan i s-ar mai putea spune si costumul curcubeu. In general, costumul traditional al femeilor se compune dintr-o tunica lunga, larga, multicolora, purtata peste o pereche de pantaloni la fel de multicolori lejeri. De obicei, femeile asorteaza la acest costum si haine sau veste colorate si toci.
              http://nazone.ro/search?updated-max=2018-01-28T15:35:00-08:00&max-results=1&reverse-paginate=true&start=1&by-date=false            

Rochiile Dirndl, Germania

Dirndl mai este purtat la targuri, restaurante traditionale, etc.,  si sunt disponibile pentru achizitionare de la mai multe magazine din Germania si Austria. Un Dirndl autentic, poate fi destul de scump.
Numele complet al rochiei este dirndlkleid, iar termenul a fost ales pentru a descrie o rochie purtata de o servitoare sau o taranca. Dupa anul 1800, femeile din clasele sociale superioare au inceput sa adopte Dirndl, ca o rochie de casa, in vacantele de la tara si a devenit in scurt timp o emblema a patrimoniului austriac si german.
Principalele elemente specifice ale unui Dirndl traditional sunt: decolteu patrat, corsetul strans, rochia cu manecute sau fara, fustele evazate de la corset si sortul cu motive taranesti.Culorile utilizate pentr-un Dirndl sunt foarte variate, de la cele sumbre pentru iarna, pana la cele vii pentru vara cu numeroase broderii inflorate. 
Fiecare regiune a dezvoltat propria versiune de Dirndl, astfel incat turistul are de unde alege. In plus se poate achizitiona o rochie personalizata bazat pe design Dirndl, de la firma specializata de croitorie, care face toate retusurile necesare pentru a sta cat mai bine si mai placut pe corp. Barbatii in schimb, poarta la sarbatorile traditionale Lederhosen, cunoscutiipantaloni scurtii din piele si pe care oameni le asocieze cu Alpii, deoarece acestia sunt o parte din costumul tradition

                https://www.c-and-a.com/eu/ro/shop/femei-teme-moda-traditionala-bavareze-rochii-dirndl              

                        https://www.stylelounge.de/Bekleidung/Kleider/Dirndl-_-Trachten/Damen?SL_f=STYLE-11933.1&utm_expid=89936755-84.n3fF4sJAToCCvR-a2uHz8g.1&sclid=sem&utm_Source=Google&utm_Medium=c&trafficSource=Campaign&adwordsCampaignId=776583818&adwordsAdGroupId=49174326628&adwordsKeywordId=b&adwordsNetwork=g&gclid=Cj0KCQiA3b3gBRDAARIsAL6D-N9AWBYCXZvH-3GblGEf_zUouemmuk25bmiSMD5SvkErhu4Tvfjr294aAl9YEALw_wcB&utm_referrer=https%3A%2F%2Fwww.google.ro%2F                    
al alpin.

vineri, 20 aprilie 2018

Rochiile Muumuu, Hawaii

 Ai putea confunda aceasta rochie pe care o poarta de obicei femeile in Hawaii cu o obisnuita rochie de plaja, usoara si lejera. De fapt, nu te-ai insela prea tare, pentru ca asta si este rochia Muumuu. Croita din materiale fine si subtiri, rochiile Muumuu se poarta la ocazii speciale si sunt in general in 2 – 3 culori, prezentand motive florale.Culoarea este draguata. Cu o vestimentatie superba sunt superbi. Evidentieza ceea ce este frumos sculptat la piciarele tale. Cu un material elegant care te face sa te simti comfortabil si bine lucrat, care poate sa pice foarte bine. O incaltamite senzationala. Cade bine pe aproape oricine. Sunt lucrati cu atentie. Masura corespunde tabelului.Sunt lucrati cu atentie. Culoarea este superba. Evidentieza ceea ce este frumos sculptat la piciarele tale. Cu un material fluid care te face sa te simti comfortabil . Cu o vestimentatie senzationala sunt senzationali. O pereche frumoasa.Cu o vestimentatie superba sunt superbi. Culoarea este draguata. Scoate in evidenta formele picirului intr-un mod placut. Masura corespunde tabelului. O incaltamite senzationala. Sunt lucrati cu atentie. Cu un material fluid care te face sa te simti comfortabil si bine lucrat, care poate sa pice foarte bine.O incaltamite senzationala. Cade bine pe aproape oricine. Cu o vestimentatie frumoasa sunt senzationali. Cu un material elegant . Da aspectul acela de zeita. Masura corespunde tabelului. Culoarea este frumoasa. Evidentieza ceea ce este frumos sculptat la piciarele tale. Sunt lucrati cu atentie.

                     http://gblog.ucoz.net/blog/porturi_traditionale_din_lumea_intreaga/2015-08-12-182                          


Costumul popular indian

Costumul popular indian este unul dintre cele mai cunoscute si mai apreciate costume populare din lume. Daca ai vedea pe stada o femeie imbracata intr-un costum popular indian, nu ai cum sa nu stii ca e indian.“Maitreyi mi s-a părut, atunci, mult mai frumoasă, în sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi cusuţi în argint, cu şalul asemenea cireşelor galbene, şi buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele eacest trup înfăşurat şi totuşi transparent, care trăia, s-ar fi spus, prin mira nu prin biologie. O priveam cu oarecare curiozitate, căci nu izbuteam să înţeleg ce taină ascunde făptura aceasta în mişcările ei moi, de mătase, în zîmbetul timid, preliminar de panică, şi mai ales în glasul ei atît de schimbat în fiecare clipă, un glas care parcă ar fi
descoperit atunci anumite sunete. i prea roşii creau parcă o viaţă mai puţin umană “
“Cum stam şi-l priveam aşa, intră ― aducînd cu ea o atmosferă stranie de căldură şi

panică ― soţia inginerului, Srimati Devi Indira, îmbrăcată într-osari albastră, cu şal
albastru muiat în aur şi cu picioarele goale, tălpile şi unghiile roşite. “
Femeia indiana, fie ca are, fie ca nu are bani, foloseste                                  intotdeauna cel putin o bijuterie. E un lucru important, care face parte din cultura.Toate bijuteriilesunt foarte stralucitoare.
Pandantive pentru frunte, coliere, bratari si, mai ales, cercei
Pandantive pentru frunte, coliere, bratari si, mai ales, cercei.Argintaria este punctul forte al artizanatului indian, dar produc si bijuterii din metale mai putin nobile, care au preturi mai accesibile. Gentile sunt foarte puternic colorate si pline de broderii, dar cel mai puternic impact il au hainele.
Sunt trei tipuri de haine fundamentale:
– rochia Punjabi, formata dintr-o tunica mai lunga si pantalon
– anarkali – pare o rochie normala, care are si jupa pe dedesupt, dar este purtata cu un pantalon lung, deoarece femeile din India nu isi dezgolesc picioarele, dar nici umerii
– sariIn pofida deschiderii spre stilul occidental, in anumite domenii indienii au ramas foarte conservatori, unul dintre acestea fiind vestimentatia. Femeile trebuie sa se imbrace sobru si simplu, picioarele si umerii trebuind sa fie acoperite, iar pantalonii sau fustele scurte nu sunt privite cu ochi buni. La fel si gesturile de afectiune in public. Un aspect decent si ingrijit face o impresie foarte buna asupra localnicilor, care ii vor primi pe vizitatori cu mult respect. Si, mai ales, nu ii fotografiati pe localnici – in special femeile – fara a cere mai intai permisiunea.

miercuri, 18 aprilie 2018

Cheongsam, China costume

 In Chinese history, the Tang Dynasty (AD618-907) was a period of unity and prosperity when the polity and economy were highly developed.
Materialistic abundance and a relatively relaxed social atmosphere gave the Tang Dynasty an unprecedented opportunity to develop culturally, reaching its height in poetry, painting, music and dance.
Based on the progress made in silk reeling and dyeing techniques, the variety, quality and quantity of textile materials reached an unprecedented height.
The clothing materials in the Tang Dynasty were exquisite and the dresses of the upper class were mainly made of silk and famous for softness and lightness. The structure was natural, graceful and elegant, and adornments were splendid.                       https://www.chinahighlights.com/beijing/attraction/beijing-national-costume-museum.htm                    
 The most outstanding garments in this great period of prosperity were women's dresses, complimented by elaborate hairstyles, ornaments and face makeup.
The Tang women dressed in sets of garments, each set a unique image in itself. In general, the Tang women's dresses can be classified into three categories:
The traditional ruqunor double layered or padded short jacket that was typical of central China; the hufu, or alien dress that came from the Silk Road; as well as the full set of male garments that broke the tradition of the Confucian formalities.
Ruqunis made up of the top jacket and long gown and a skirt on the bottom. The Tang women inherited this traditional style and developed it further, opening up the collar as far as exposing the cleavage between the breasts. This was unheard of and unimaginable in the previous dynasties, in which women had to cover their entire body according to the Confucian classics. But the new style was soon embraced by the open-minded aristocratic women of the Tang Dynasty.              http://www.chinavista.com/experience/miaozu/miaozu.html            
 The Tang aesthetic was that of suppleness and opulence. In Tang paintings, women tried to show their suppleness by pleating their skirts in an accordion form, and raised the waist all the way up to under the armpits, so that the waistline was barrel shaped to show a full and rounded body contour.
Zhang Xuan and Zhou Fang, famous painters of the time, were particularly good at portraying opulent women in elaborate dresses. Zhou, in his painting Lady with a Flower in her Hair, portrayed a beauty with a gown lightly covering the breasts, revealing soft and supple shoulders under a silk cape.
Though the forms of woman’s garments were a continuation from the Han Dynasty (206BC-AD220) and the Sui Dynasty (AD581-618), they were also influenced by cultures and arts of the Western Regions.
In the Tang Dynasty, the trades and cultural exchanges with Korea, Vietnam, Japan, Persia and other countries gradually became frequent, and they mutually dispatched emissaries and accepted students of other countries.
The Tang government was tolerant, and often appreciative of religions, art and culture from the outside world. Chang'an, the Tang capital, therefore became the center of exchange among different cultures. In this way, an open and romantic style of dress and personal adornments was formed.      https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/10357820600714231?journalCode=casr20           

                 http://www.china.org.cn/english/MATERIAL/186455.htm                  

Costumul traditional mexican

 În Mexic cuvântul charro nu mai aminteşte de simplul lucrător dintr-o fermă spaniolă, ci este sinonimul curajului, al masculinităţii. Charreada este o întrecere în care un charro execută cu eleganţă şi cu un perfect control al calului său o serie de exerciţii impuse precum cel numit La Mangana în care trebuie să prindă cu laso-ul - din picioare sau călărind - de picioarele din faţă un cal care galopează; în Peal calul trebuie să fie prins de picioarele din spate. În exerciţiul Cola charro călăreşte alături de un taur tânăr pe care, apucându-l de gât - din galopul calului - îl culcă la pământ. Paso de la Muerte este un număr pe care numai un charro "muy macho" îl poate executa căci în acest exerciţiu galopează lângă un armăsar sălbatic, pe care îl încalecă din mers şi îl călăreşte, ţinându-se de spinarea acestuia, fără să îşi piardă pălăria! Un charro se prezintă în faţa asistenţei în costumul specific fiecărui eveniment: cu pantaloni din piele ce îl protejează de coarnele taurului în momentul reprezentaţiei sau în costumul de gală cu vestă şi pălărie brodate cu fire de argint atunci când dovedeşte că este demn de acestea.

La o fiesta mexicană dansatorii poartă pinteni pentru a completa muzica fluierelor din bambus, a tamburinelor, a chitarelor in Chiapas, a viorilor în Chihuahua, a micilor tobe toponaxtle ori ale marimbei. Aceste instrumente acompaniază interpreţii în dansuri precum La Culebra, Jarabe, El Gallito, El Toro, La Negra; dansurile preferate ale indigenilor Zapoteca sunt Las Malinques, Los Negritos, Los Malos Viejos. Comunitatea Cuicateca îşi numeşte principala lor sărbătoare după dansul La Tortolita.

Obiectele reunite în această expoziţie descriu un crâmpei din universul spiritualităţii mexicane, un univers ce s-a deschis Lumii prin culorile Fridei Kahlo, prin tuşele lui Diego Rivera, David Siqueiros şi Clemente Orozco, prin opera lui Juan O'Gorman, prin studiile lui Felix Candela, prin scrierile lui Lucas Alaman, prin versurile lui Octavio Paz, prin cuvintele lui Carlos Fuentes, prin îndoielile lui Alfonso Reyes, prin muzica lui Carlos Chavez, prin căutările lui Mario J. Molina, prin gândurile de pace ale lui Alfonso Garcia Robles
 Femeia mexicană este însoţită de-a lungul vieţii de o piesă de port specifică, de rebozo, o ţesătură ce o învăluie în măsura în care ea doreşte să se dezvăluie. Ţesute din bumbac, aceste piese - în fabricarea cărora s-a impus comunitatea Otomi Pame - sunt preţuite în raport cu modelul obţinut din împletirea franjurilor lungi.

Bijuteriile din argint, realizate în tehnica ciocăniri şi prin turnare, completează costumele femeilor mexicane sporindu-le frumuseţea.

Piesă de port specifică a comunităţii Huichol pălăria "de peyotero", este împodobită cu pene de condor, acestea amintind de biodiversitatea Mexicului ce l-a fascinat - la începutul veacului al XIX-lea - pe Alexander von Humbold.

Ceramica policromă mexicană este rezultatul filtrării - prin intermediul pieselor spaniole - a influenţelor artei arabe căci din tradiţia acestei mari culturi s-au adăugat lutului modelat pe roată smalţul - element necunoscut Antichităţii europene - şi ornamentele specifice cu păuni şi cămile. Cuvintele, ce pot închide în ele Timpul, ne amintesc acest lucru precum termenul spaniol jarra ce ne trimite la echivalentul său arab yarra care se traduce prin ulcior cu toarte sau oală de pământ.

Din mărgele şi ceară sunt realizate modele complexe - ce au ca suport coaja de dovleac - ale cupelor jicaras, iar din hojalata - tabla galvanizată se obţin recipiente pentru lichide, obiecte miniaturale sau elemente decorative asemenea unei palomita care evocă obiceiurile de Anul Nou din Puebla.

Sculptura în lemn este practicată de meşteri specializaţi; ei realizează lădiţe înfrumuseţate prin tehnica lacurilor suprapuse dar şi măşti de carnaval precum cele ale comunităţii Nahua.

Spiritele confecţionate din hârtie brună de amate povestesc despre obiceiurile legate de recoltare ale localnicilor Otomi din Sierra de Puebla.
 Cea mai mare parte a ansamblurilor care intra in expunere sunt piese de vestimentatie feminina. Poate pentru ca imbracamintea barbatilor este simpla, constituita din doua-trei elemente: pantalon, camasa brau. Pelerina sarape si palaria completeaza uneori o tinuta foarte sobra.
In schimb, imbracamintea populara feminina este plina de culoare, bogata in forme si insotita de o larga paleta de accesorii. Decoratii abundente impodobesc rochiile, bluzele, fustele in armonii tonale intense si jocuri coloristice contrastante: fusta si bluza roz cu podoabe de cactus verde, bluze albe brodate cu flori albastre si rosii, volane albe din dantela, panglici verzi ca fisticul, negre, rosii sau galbene, trena cu franjuri de culoarea trandafirului mexican sau a lamaii verzi. Fundite pentru cozi, saluri, traiste ... peste tot portocaliu, albastru, rosu, verde.
E un univers al culorilor exacerbate sub lumina cruda a unui soare ce domneste peste o diversitate de relief si clima intinsa intre nivelul marii si dincolo de 4 000 de metri altitudine, in care intra si tinuturi semidesertice, si zone de frig intens si regiuni tropicale umede. Aici locuieste o populatie indigena foarte numeroasa, incluzind grupuri etnice de o enorma diversitate care au dezvoltat, de-a lungul a veacuri de procese istorice determinate, obiceiuri si, bineinteles, stiluri de imbracaminte proprii.
Costumele populare din Mexic sunt in mare parte rezultatul armonios al unei fuziuni care a utilizat componente eterogene. Sincretismul initial alatura elemente ale culturilor precolumbiene cu cele coloniale. Dimensiunii culturale europene, introdusa o data cu conquista spaniola, i se adauga in prima jumatate a veacului al XVI-lea si influentele africane si asiatice. Din punct de vedere istoric, perioada marcheaza inceputurile evolutiei costumelor cu specificitati regionale distinctive, cele care de-a lungul timpului au ajuns la formele cunoscute azi. Ele sunt marca materiala a coeziunii, stabilitatii si continuitatii culturale a unei zone etnografice, rezultat al unor conditii geografice, climatice si culturale definitorii.